Mediul de afaceri din România are nevoie de îmbunătățiri, iar soluțiile vin în cadrul proiectului „România Inteligentă”, inițiat de trei clustere din Transilvania.
Zonele mediului de afaceri care au nevoie de îmbunătățiri au fost identificate în cadrul proiectului „România Inteligentă”. Tot de aici vin și soluțiile. Acestea vor fi formulate, de altfel, în propuneri de politici publice care vor fi înaintate Guvernului și Parlamentului.
Una dintre soluțiile identificate este digitalizarea companiilor care nu activează în domeniul tehnologiei.
„Transilvania IT Cluster va merge pe propunerea unor politici de sprijinire a introducerii digitalizării în companiile non-IT, care să aibă o bază pornind de la câteva studii pe care noi le-am efectuat în ultimul an la nivel regional și care arată principalele provocări pe care aceste companii le au atunci când vine vorba de acest subiect. În momentul de față, România este pe ultimul loc la acest capitol, la fel cum este și în zona de inovare”, a declarat pentru EBS Radio directorul executiv ARIES Transilvania, Bianca Muntean.
În acest moment, în urma discuțiilor cu companiile din Nord-Vestul țării, au fost identificate patru zone comune în care este nevoie de îmbunătățiri.
Una ar fi lipsa reprezentării în plan local a mediului de afaceri, oferind soluția unei guvernanțe regională în care să se implice activ companiile. O altă sugestie vine în domeniul inovării.
„În ceea ce privește inovarea, ar putea fi învățământul dual în zona universităților ca și o posibilă soluție pentru mediul privat. Am adus în discuție subiectul bugetării participative, ca atât cetățenii simpli, cât și companiile să se implice într-un exercițiu de bugetare participativă. Și am mers și pe zona piețelor locale discutând priorități ale producătorilor locali și modul în care reușesc să-și valorifice ceea ce fac, în plan local”, a declarat pentru EBS Radio, directorul de proiect Ciprian Morcan.
Proiectul „România inteligentă” a fost inițiat de clusterele Mobilier Transilvan, Transilvania IT (ARIES Transilvania) și AgroTransilvania.
Articol preluat de pe ebsradio.ro
foto: pixabay.com