• webcube
  • No Comments

Firme din domeniile IT, mobilier și agro-alimentar cer o mai mare stabilitate a politicilor economice și fiscale

Reprezentanţii a trei clustere din Regiunea de Nord-Vest, care reunesc peste 150 de firme, reclamă lipsa de predictibilitate a politicii economice şi fiscale a României şi cer mediului politic să ia măsuri care să contribuie la instalarea unei stabilităţi care să le permită să se dezvolte.

Reprezentaţii celor trei clustere, care activează în domeniile IT, mobilier, respectiv agro-alimentar, s-au reunit pe 22 octombrie la Cluj pentru lansarea proiectului “România inteligentă”, cofinanţat din fonduri europene. Ei susţin că situaţia existentă pe piaţa din România le afectează afacerile în sensul capacităţii de a rămâne competitive pe piaţa europeană.

Managerul Agro Transilvania Cluster, Felix Arion, a declarat ca firmele care sunt membre ale celor trei clustere prezente la eveniment au mari probleme în a reuşi sa implementeze strategii pe perioade lungi, de 5-10 ani, în mediul românesc. “Firmele din industriile IT, mobilier şi agro-alimentar din Regiunea de Nord-Vest, reunite în cadrul unor clustere, au identificat mai multe probleme cu care se confruntă, cea mai stringentă fiind lipsa de predictibilitate în ceea ce priveşte politica economică a României şi desele schimbări produse în Codul Fiscal, care afectează activitatea atât din punct de vedere economic, cât şi politicile sociale. Avem mari probleme în a ne crea strategii coerente pe o perioada de 5-10 ani, astfel încât să atragem finanţări serioase, deoarece nu facem decât să răspundem modificărilor dese şi să încercăm să ne adaptăm la legislaţia românească. Situaţia nu ne permite să ne batem de la egal la egal cu partenerii europeni şi cerem Guvernului, decidenţilor politici, să reglementeze cadrul economic şi fiscal, astfel încât să fie predictibil pe o perioadă mai mare de timp”, a spus Arion.

O soluţie pe care au identificat-o reprezentanţii celor trei clustere este aceea de a facilita întâlniri între membrii mediului de afaceri din regiunea de Nord-Vest şi instituţiile locale, pentru discutarea problemelor particulare celor trei domenii, precum şi a unor propuneri de rezolvare specifice.

Managerul Cluster Mobilier Transilvan, Ciprian Morcan, a explicat luni presei că este necesară crearea unui cadru organizat pentru discutarea problemelor specifice celor trei industrii, motiv pentru care, în perioada următoare, vor avea loc consultări la Cluj-Napoca, Oradea şi Baia Mare cu membrii clusterelor, pentru a se colecta idei şi propuneri care vor fi transmise mai departe autorităţilor de la orice nivel. El a vorbit şi despre necesitatea ca firmele prezente în regiunea de Nord-Vest să aplice şi soluţii inovative, cu impact scăzut asupra mediului.

“Un domeniu care ne interesează este cel al materialelor noi, care sunt folosite ca şi substituent al materialelor clasice din industria mobilei. Mobila nu este făcută doar din lemn masiv, ci se foloseşte şi metal, sticlă sau materiale compozite, astfel că încurajăm companiile să găsească alternative la materialele clasice. Cerem decidenţilor politici să răspundă la nevoile punctuale ale companiilor”, a spus Ciprian Morcan.

La rândul sau, managerul Cluster iTech Transilvania by Aries Transilvania, Bianca Muntean, a precizat că propunerile şi soluţiile stabilite în cadrul acestor discuţii vor fi transmise autorităţilor publice locale sau centrale, respectiv Parlamentului, Guvernului şi ministerelor de resort.

Cele trei clustere clujene – Cluster Mobilier Transilvan, Agro Transilvania Cluster şi iT Tech Cluster by Aries Transilvania – vor conlucra în cadrul unui proiect european pentru dezvoltarea şi introducerea de sisteme şi standarde comune în administraţia publică cu scopul de a optimiza procesele decizionale orientate către cetăţeni şi mediul de afaceri.

Proiectul “România Inteligentă”, lansat pe 22 octombrie la Cluj, se va desfăşura pe parcursul următoarelor luni, prin implicarea clusterelor menţionate în creşterea capacităţii ONG-urilor şi a partenerilor sociali de a formula politici publice alternative. AGERPRES

Articol preluat de pe www.globalmanager.ro

 

Leave a Reply