• webcube
  • No Comments

Prin excelență promovăm România. CLUSTER DE AUR!

”După părerea mea, mai întotdeauna forma precede fondul. Cu forma trebuie început, pentru a avea pe ce să construiești. Maiorescu nu a avut dreptate în această privință. Peste tot unde se introduc noi lucruri, există la început impresia că forma nu are fond. Nu are, dar și-l construiește în timp”, spunea respectabilul istoric Neagu Djuvară, într-un fragment din ”Românii azi și în viitor”. Sub aceste auspicii s-a constituit și și-a demarat activitatea în urmă cu 6 ani Cluster Mobilier Transilvan, o structură care vine acum să confirme, pe un tărâm presărat cu scepticism, și să dovedească faptul că #ÎmpreunăPentruMobilaDinTransilvania nu este doar o platformă de colaborare oarecare, ci una ajunsă la performanțe în acord cu cele mai înalte standarde internaționale.

În informarea primită în 11 noiembrie 2017, ca urmare a celui mai exigent audit al Secretarului European pentru Analiza Clusterelor (ESCA) și Cluster Excellence Expert Group, se conchidea: ”Cluster Mobilier Transilvan este o organizație care dispune de o structură puternică de management. În ceea ce privește indicatorii în raport cu care se măsoară excelența în managementul clusterului, organizația demonstrează o performanță foarte bună, care se reflectă în rezultatul ridicat de 94% din scorul de excelență al managementului de cluster”.

Prin scorul evaluării, nu doar că se confirmă performanța în management, dar se scot în evidență și rezultate dintre cele mai bune obținute la nivel mondial de o astfel de structură, în urma parcurgerii unui audit similar. Odată cu primirea ”etichetei GOLD”, Cluster Mobilier Transilvan intră în familia celor mai performante clustere și marchează o premieră pentru România, punând țara noastră pe hartă, alături de alte 16 țări unde există clustere cunoscute ți premiate cu ”eticheta GOLD”: www.cluster-analysis.org/gold-label-new.

La acest moment, Cluster Mobilier Transilvan înseamnă o comunitate formată din 68 de entități din Transilvania de Nord (companii, universități, centre de cercetare, instituții publice și structuri suport), dar și un cumul de rezultate ale activităților derulate în comun: capacități de producție noi sau complet modernizate, infrastructuri de cercetare-inovare, parteneriate internaționale dezvoltate în Europa, dar și în afara continentului, precum și zeci de alte proiecte și activități în sprijinul mediului economic care activează în industria mobilei și în domeniile conexe (prin organizare de cursuri, misiuni economice, evenimente etc).

Astfel, pentru activitățile propuse și realizate de la constituire, pentru impactul actual și de lungă durată din industrie, precum și pentru modul de organizare și desfășurare a întregii activități, Cluster Mobilier Transilvan a primit cea mai importantă recunoaștere internaționala, prin acordarea ”etichetei GOLD”, momentan fiind singura structură cu o astfel de distincție în România.

Cu această ocazie, echipa de management mulțumește tuturor membrilor și partenerilor pentru încrederea acordată în acești ani și vă invită să rămâneți alături pentru continuarea poveștii.

Sărbători frumoase tuturor! #ClusterMobilierTransilvan #GoldCMT

 

Leave a Reply