• webcube
  • No Comments

Membrii ai Cluster Mobilier Transilvan s-au întâlnit cu membri ai Clusterului Panfa din Ungaria în timpul misiunii economice găzduite de CMT

În perioada 11.06.2017 – 15.06.2017, Cluster Mobilier Transilvan a găzduit o delegație formată din membrii ai clusterului Panfa din Ungaria, în contextul unei misiunii economice organizate de cele 2 clustere.

Obiectivul misiunii a vizat stabilirea de contacte sau  întărirea relațiilor dintre membri clusterului Panfa și membri CMT precum și identificarea de posibilități de colaborare între firmele din Ungaria și România.

Misiunea economică a fost organizată în colaborare cu ICIA-CENTI (www.icia.ro), institut membru al Cluster Mobilier Transilvan și entitatea de management a clusterului Panfa, precum și Camera de Comerț și Industrie din Zalaegerszeg.

În data de 13.06.2017, colegii noștri împreună cu delegația maghiară au participat la o vizită de lucru a capacităților de producție ale firmelor: Smart Furniture SRL, Perpetuum Furniture SRL, Art Stil SRL și Rotsin Prod Com SRL, pe platforma de la Dăbâca, lângă Cluj Napoca. În cadrul vizitei dl. Lucian Pitic a prezentat activitatea firmelor împreună cu utilajele folosite și principalele produse.

Foto: Vizită delegație Panfa pe platforma de la Dăbâca

Tot în data de 13.06.2017 au avut loc vizite de lucru la câteva firme membre ale CMT: Napochim SA, Promtinter Expert SRL,  Ax Perpetuum Impex SRL și Proeli Concept SRL, din Cluj Napoca. În cadrul vizitei, dl. Remus Bolba a prezentat activitatea firmelor împreună cu utilajele folosite și produsele principale. În cadrul discuțiilor avute au fost identificate posibile zone de colaborare între firmele clujene și cele maghiare.

Foto: Vizită delegație Panfa la Napochim SA, Promtinter Expert SRL, Ax Perpetuum Impex SRL și Proeli Concept SRL

Data de 14.06.2017 a fost dedicată zonei de cercetare și inovare, prin urmare delegația a fost la un schimb de experiență în cadrul INSTITUTULUI NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU TEHNOLOGII IZOTOPICE ŞI MOLECULARE Cluj Napoca și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, secția Silvicultură, ambele  entități fiind membre ale CMT.

 

Foto: Vizită delegație Panfa la INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU TEHNOLOGII IZOTOPICE ŞI MOLECULARE

 

Foto: Vizită delegație Panfa la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, secția Silvicultură

Leave a Reply