• webcube
  • No Comments
placeholder

Cluster Mobilier Transilvan participă la IMM Cologne – Koln 2015

 

Zilele acestea se desfășoară la Koln IMM Cologne, cel mai mare târg de mobilier din lume. Ediția de anul acesta va fi însoțită de târgul LivingKitchen – secțiunea bucătării. Se estimează prezența a peste 600 de companii, din peste 40 de țări. Printre participanți se numără și Cluster Mobilier Transilvan, o asociație a firmelor din industria de mobilier din zona de NV a țării. Delegația va fi formată din 15 persoane, angajați și manageri ai firmelor membre din cluster.

Este doar unul dintre reprezentanții noștri, România având la acest târg două pavilioane naționale de aproximativ 900 mp și 5 participări individuale cu stand. În condițiile unei creșteri consistente a exporturilor de mobilier către Germania, participarea țării noastre la un eveniment de o asemenea anvergură nu este deloc întâmplătoare.

Fiind primul târg de mobilier și design interior al anului, la IMM Cologne se întâlnesc principalii furnizori și factori de decizie de pe piețele internaționale de profil pentru a schița planurile de afaceri pentru noul an. Cele mai noi produse, ultimele inovații în domeniu, principalele tendințe se regăsesc aici. Este un eveniment de la care nu vor lipsi brandurile consacrate, liderii de piață, dar și inovatorii, noul suflu al domeniului de mobilier.

Concret, la acest târg se întâlnesc furnizori internaționali de mobilier pentru living, dormitor, baie și bucătărie, saltele și sisteme de dormit, textile, sisteme de iluminat, accesorii. Amploarea evenimentului este egalată de rigoarea organizării, atmosfera business și calitatea serviciilor fiind printre cele mai apreciate atât de participanți cât și de vizitatori.

Pentru Cluster Mobilier Transilvan această nouă participare la un eveniment important este o bună ocazie de a-și consolida relațiile cu partenerii externi, dar și de a prospecta piață internațională de mobilier, atrăgând în același timp atenția asupra celei din România. Deși participă doar ca vizitatori, membrii clusterului vor avea ocazia să ia contact cu cei mai importanți reprezentanți ai domeniului, să stabilească bune relații și potențiale colaborări cu alte firme .

Ediția din acest an are loc între 19 și 25 ianuarie, incluzând o gama largă de evenimente de business, tururi și expoziții, discuții de afaceri și acordări de premii. Târgul va fi deschis și publicului larg în perioada 23-25 ianuarie.

Leave a Reply